Raport de tură - Hattrick University

Cauta
Du-te la conținut

Meniul principal :

Raport de tură - scris de GM-hipppaul în ianuarie 2007 în "Ofensiv"

Sinaia – Piatra Ars' – Babele – Omu – Valea Cerbului – Busteni


GM-hipppaul Ciumbi, Iuli (prietena lui Ciumbi), Marian (amicul lui ciumbi), cabarky, diavolul 23, ana (sora diavolului), lemid, wally_, rector, brasovia şi hipppaul. Unii plecăm din Bucureşti, alþii – braşoveni fiind – ne aşteaptă deja în Gara Sinaia. Vreme excelentă. Facem pozele de rigoare, băgam la rucsaci ceva apă, biscuiþi şi alte mărunţişuri de la un butic din apropierea gării şi o luăm la pas lejer prin Sinaia. Caut cearceafuri alb-albastre, pentru a-mi face steag cu „pandurii “, dar nu găsesc nimic acceptabil (în afară de nişte milieuri care nu se potrivesc, totuşi, scopului). Trecem de Peleş şi ajungem rapid în poiana stânei regale. Câþiva o luăm spre stânca Franz Jozef, unde iar facem poze de (mini) grup, admiram priveliştea Văii Prahovei de la balcon şi ne întoarcem în poiană. Lipăim scurt un sandwich, după care o luăm cătinel la deal. Ah, între timp încep şi meciurile (deh, e sâmbătă dimineaţa şi a trecut de ora 11) şi, prin urmare, să bâzâie telefoanele: D Intrăm în pădure, urcăm, iar surioara diavolului începe să se resimtă (primul contact cu muntele...). Mai în faţă se bea ceva bere din mers şi se comentează meciurile. Începem să ne răsfirăm şi, în curând, facem un popas pentru regrupare. O luăm iar la pas – ceva serpentine lejere, doua stânci numai bune de decor pentru alte pozute şi, în curând, ajungem la jnepenii dinainte de Piatra arsa. Încă un set de poze şi ajungem la cabana (unde Maria mea spera să găsească şi clătite, pentru ca, na!, pofta era mare...). Nemă clătite, dat acolo băgam papa de prânz. Diavolul şi surioara renunţa la a continua tura (în condiţiile în care vroiam să ajungem cu toţii la Omu, dar surioara nu era convinsă că mai rezistă). Restul plecăm spre Babele, iar după numai câteva minute Marian gineşte doua puştoaice de liceu în faţa noastră, pe traseu. Baga în viteză a doua, se apropie de ele şi uite-aşa refacem  numărul de componenţi ai grupului, redevenind 11:) Mergem lejer pe platou, schimbăm impresii, suntem veseli şi începem să ne cunoaştem mai bine. Se înnorează, se răcoreşte şi, chiar dacă soarele mai iese din când în când, se prefigurează vremuri grele până la Omu. Ajungem la Babele, dăm o poză cu sfinxul fix după ce intra soarele în nor (deh, fotografu' lu' peşte nu s-a grăbit suficient: p) şi purcedem pe ultima bucată, spre cabană Omu.

Se aşează ceata, luăm mâneci lungi pe noi şi speram să ajungem cât mai repede. Este 2 septembrie şi încep să apară primele pete de zăpadă. Chiciura, ne punem pelerinele şi căciulile şi înaintam destul de lent. Ceata se îngroaşă, iar atmosfera devine de film, lucru care, evident, cere fotografii. Pe lângă poteca, zăpada e de două palme, iar prin ceaţa vedem abia la câţiva metri în fata. Într-un mare final, ajungem la Omu, unde, evident, sala de mese e plină:) Vin fiert, mâncărica, taclale şi ochii încep să se închidă. Băieţii de băieţi vrem să ascultăm la radio (pe telefonul mobil) meciul România – Bulgaria. Cabarky şi fetele se duc încetişor spre pătuţuri, restul băgam mobilul într-o cană (pentru acustică) din care am băut tot vinul fiert şi ascultam meciul. Aflăm de la Ilie Dobre ca Marica a dat primul gol, ba nu l-a dat, ba l-a dat Roşu, dar oricum nu contează, pentru ca Marica a dat totuşi pasa, iar respectivul marchează golul 2 (unde Ilie face o demonstraţie de forţă). Evident că nimeni nu-l mai crede şi ne prăpădim de râs, facem şi filmuleţe care imortalizează momentul şi apoi, după un 2-2 care nu ne mai sensibilizează (deh, vinul...) ne ducem la nani. Aşa credem noi. Cabarky susţine un concert de tuba & aghioase pe care nu-l poţi evita. Glumim între noi, cu puştoacele (Alexandra rârâita şi Cătălina sâsâita, că uitasem să le prezint: D), ne simţim perfect şi apoi adormim. Vine dimineaţa. Vreţi la toaleta? Îndrăzniţi, sunt doar minus x grade şi nu-ţi vine să scoţi nimic din  haine. Nici măcar mâinile. Păpam micul dejun şi încercam să ne hotărâm dacă o luăm la vale, spre Bran, pe Culmea Ţigăneşti (cum planificasem iniţial) sau spre Buşteni, pe Valea Cerbului (unde erau şanse mult mai mari să scăpăm rapid de ceata şi de frig). Ne hotărâm să o luăm pe varianta de siguranţă – Valea Cerbului. Coborârea începe în aceleaşi condiţii meteo precum sosirea de ieri. Ceata densă, răcoare, zăpadă peste tot în jur. dar, pe măsură ce coborâm, ceata devine albicioasă, zăpada se duce şi parca-parca se ghiceşte şi soarele. Nu doar se ghiceşte, ci şi apare, exact când ajungem în dreptul Colţilor Morarului. Privelişti faine, coborâre agreabilă, ne întreţinem pe rând şi pe grupuleţe şi ne bucurăm de fiecare pas. Intrăm în pădure, mergem puţin şi ajungem într-o poiană cu balegi. Balegi-balegi, dar facem un mic popas; mâncam ciocolata, biscuiţi şi râdem unii de alţii (puţini n-au călcat în „noroace “). Plecăm, continuăm coborârea şi ajungem într-o altă poieniţa, în care, evident, mai facem un popas. Ultimul înainte de Buşteni. Iar îi bat la cap pe ceilalţi cu clătitele de care îmi era atâta poftă; bineînţeles că jumătate dintre ei salivează. Prin urmare, coborâm încet-încet până în Buşteni, tragem la o terasaşi... CLĂTITELE!!!!: D Adăugăm şi suc + bere şi tură a fost excelentă. Puştoaicele rămân în Buşteni (se duc nu-ştiu-unde şi revin în Bucureşti după încă o zi) – nu înainte să apuc să le iau adresele de email (pentru a le trimite poze, evident: D), iar restul mergem la gară. Braşovenii au un tren, bucureştenii ne suim în altul şi pe drum nu facem decât să ne bucurăm de statul jos şi să ne gândim la următoarea ieşire. Ce frumoasă-i ţara mea!: D Va urma...


 
Înapoi la cuprins | Înapoi la meniul principal