Meciuri amicale - Hattrick University

Cauta
Du-te la conținut

Meniul principal :

În principiu nu ar fi multe de adăugat faţă de ce vede scris în reguli la capitolul meciuri amicale. Ca să antrenezi toţi jucătorii pe poziţiile corecte, apelează la amicale dacă nu joci în cupă. Este ocazia pentru a juca rezervele, de a folosi toate toate sloturile de antrenament, precum şi oportunitatea de a testa formaţii şi ordine de joc noi. Sau pur şi simplu competiţia cu prietenii. Cea mai uşoară cale să gaseşti un amical este adăugarea echipei tale în urna de amicale de la "Provocări". Meciurile se vor stabili automat. Dacă ai ieşit din cupă şi nu ţi-ai programat încă un amical, poţi provoca orice adversar care nu are nici el vreun meci programat. Unii nu pot fi însă provocaţi din cauza preferinţelor pe care şi le-au ales sau a statutului Licenţei lor de Manager. Toate provocările sunt arătate la pagina "Provocări". Imediat ce o provocare este acceptată, amicalul creat apare pe pagina cu meciuri şi poţi da ordine pentru el.

Există două tipuri de meciuri amicale: Meci amical (normal) şi meci amical (tip Cupă). Cu "reguli cupă" meciul este decis după prelungiri (şi poate chiar penaltiuri) dacă este egal după 90 de minute. Poţi alege să joci în afara ţării sau să inviţi o echipă din altă ţară pe arena ta. Dacă joci în străinătate meciul va fi jucat la ora de joc a ţării respective. Spre exemplu, dacă joci în Portugalia meciul va fi jucat la ora obişnuită a meciurilor de miercuri din Portugalia (9:45 CET). Indiferent unde călătoreşti, echipa va pleca la 6:00 PM (CET) marţea şi se va întoarce la 8:00 AM (CET) joia. Amicalele internaţionale trebuie stabilite cel mai târziu marţea, şi nu poţi stabili alt amical decât joia, după întoarcerea echipei. Dacă echipa ta nu a jucat într-un amical internaţional, poţi trimite provocări pentru amicale internaţionale începând cu ora 6:00 AM joia. Fiecare deplasare internaţională va costa 120 000 Lei, dar amicalele internaţionale tind să atragă un număr mai mare de spectatori.

Audienţa la un meci amical este simţitor mai scăzută decât la un meci oficial. Amicalele tip Cupă sunt mai atrăgătoare decât cele normale, iar amicalele internaţionale sunt şi mai atractive. Încrederea în sine şi spiritul echipei nu sunt afectate, ca de altfel nici suporterii sau starea lor. Mai mult, riscul de accidentări nu este mai redus pentru că e amical.

Dacă doreşti să joci un amical fără ca vreuna dintre echipe să aibă avantajul terenului propriu, poţi alege jucarea pe teren neutru. Dar dacă jucaţi pe un stadion din propria regiune tot veţi primi avantajul terenului propriu (chiar dacă echipa vă este notată ca echipă oaspete). Deţinătorul stadionului nu primeşte bani pentru aceste amicale. Nu are importanţă unde alegi să joci, orice meci disputat împotriva unei echipe străine va fi considerat un amical internaţional. Reţine că meciurile jucate pe teren neutru nu va aduce steag niciunuia dintre participanţi decât dacă meciul este disputat în ţara echipei gazdă, dar pe un alt stadion. În acest caz echipa vizitatoare va primi un steag pentru colecţia ei.

Mai jos avem lista cu ora la care se dispută meciurile amicale pe glob.

Amicalele pe scurt:
- Din punct de vedere al antrenamentului: contează la fel de mult cât meciurile oficiale (cupa/campionat).
- Din punct de vedere al experienţei: contează mult mai puţin decât meciurile oficiale. Un amical naţional aduce 0,1p de experienţă iar unul internaţional 0,2p de experienţă.
- Din punct de vedere al încrederii în sine (TS) şi încrederii (TC): amicalele nu au absolut nicio influentă.
- Din punct de vedere al accidentărilor: există acelaşi risc precum în meciurile oficiale.
- Din punct de vedere al încasărilor: cu mult mai mici decât în meciurile oficiale, este dificil de cuantificat, depinde foarte mult de divizia din care face parte adversarul, dacă este naţional sau internaţional, starea suporterilor proprii şi cei ai adversarului, vremea, etc. În principiu putem avea între 1% şi 20% faţă de un meci oficial, valoarea de 20% se poate atinge în cazul în care se îndeplinesc condiţiile apropiate de ideal (echipă proprie în liga superioară, amical internaţional cu echipa în liga superioară, toţi suporterii la nivel ridicat, soare, etc)

 
Înapoi la cuprins | Înapoi la meniul principal