Club adiţional - Hattrick University

Cauta
Du-te la conținut

Meniul principal :

Club adiţional

Având Supporter Platinum, poţi conduce un club adiţional. Poţi administra acest club separat, la fel ca pe cel principal, ceea ce înseamnă că clubul adiţional va avea propriul lot de jucători, stadion, finanţe, echipă de tineret şi aşa mai departe. Poţi crea un club adiţional oricând. El poate juca în liga clubului principal sau în altă ligă, dacă există locuri disponibile. Clubul adiţional începe jocul cu o sumă de bani în cont (ca orice alt club), dar nu va trebui să mai parcurgi Licenţa de Manager.

Reguli club adiţional

-
Poţi avea un singur club adiţional. Nu vei putea face transferuri între cele două cluburi, iar niciunul dintre ele nu va putea cumpăra un jucător care a fost la celăllalt club la un moment dat al carierei sale. Cluburile nu vor putea juca meciuri amicale unul împotriva celuilalt.
-
Clubul principal şi cel secundar nu vor putea juca în aceeaşi serie sau întâlni într-un meci de baraj şi nu se vor putea întâlni în cupă (cu excepţia finalei). Cele două cluburi vor putea evolua în aceeaşi divizie, dar în serii diferite. Dacă ambele cluburi ar trebui să joace în prima divizie, cel care ar promova al doilea nu va fi lăsat să promoveze. Locul său va fi luat de clubul terţ cel mai bine clasat care nu s-a calificat deja pentru a juca în prima divizie în acel sezon. Dacă ambele cluburi ar trebui să promoveze în prima divizie simultan, doar clubul principal va promova.
-
Cluburile adiţionale pot schimba seria (unde este posibil) în perioada ferestrei de schimbare dintre sezoane, dar nu în seria în care joacă celălalt club.
- Steagurile
sunt colecţionate separat de către cluburi, aşadar cluburile adiţionale vor avea propria colecţie. Meciurile împotriva cluburilor adiţionale vor genera steaguri la fel ca orice alt meci, iar clubul adiţional va primi la rândul său steaguri în colecţia proprie
- Realizările
sunt făcute de către manager, aşadar vor fi trecute în contul acestuia, nu al fiecărui club.
-
Nu vei putea vota în alegerile pentru echipele naţionale din ţara unde e clubul tău adiţional. Vei putea vota doar în ţara clubului principal.
-
Când clubul principal intră în faliment, vei pierde şi accesul la clubul adiţional. Când clubul adiţional intră în faliment, poţi crea unul nou la 16 săptămâni după crearea acelui club adiţional precedent (dacă ai avut acel club adiţional pentru mai mult de 16 săptămâni, îl poţi crea imediat pe cel nou).
- Poţi opri oricând clubul adiţional
. Dacă faci acest lucru, până la crearea unuia nou va trebui să aştepţi cel puţin 16 săptămâni de la crearea celui vechi.
-
Dacă îţi expiră abonamentul Platinum, vei mai putea păstra clubul adiţional pentru încă două săptămâni, dar nu îl vei putea administra. Dacă achiziţionezi din nou Platinum în acea perioadă vei primi înapoi accesul la club. Dacă nu faci asta, clubul va deveni unul fără manager după două săptămâni şi nu-l vei mai putea accesa niciodată.

Club adiţional în altă ligă

Numărul de locuri pentru cluburi adiţionale ale managerilor "străini" depind de câte cluburi sunt nefolosite în acea ligă, ceea ce depinde de mărimea ligii şi de câţi utilizatori joacă deja în ea.
Un minim de 50% din cluburile dintr-o ligă sunt rezervate utilizatorilor locali. Deci, într-o ligă cu 168 de cluburi, cel puţin 84 dintre ele sunt rezervate utilizatorilor locali (iar restul de 84 de locuri pot fi ocupate de orice manager, fie local sau străin). Dacă însă o ligă este ocupată la 90% din capacitate - vom restricţiona locurile libere rămase utilizatorilor locali.


PROGRAMUL MECIURILOR IN LUME


În tabelele de mai jos putem vedea orele la care se dispută meciurile de campionat în toate ţările. Odată cu introducerea pachetului Platinum, un utilizator poate avea o a doua echipă în orice colţ al lumii iar tabelul următor poate fi util pentru a alege echipa sau pur şi simplu pentru a urmări meciurile prietenilor. În tabel mai putem vedea echipele şi utilizatorii activi din fiecare ţară la data de 10 martie 2013 (aceste două informaţii nu vor mai fi actualizate pe viitor în acest tabel).
Ora de începere a meciurilor afişată în acest tabel este valabilă pentru primele 6 divizii. În ţările cu mai mult de 6 divizii (minim 19.112 echipe) ora de începere pentru diviziile VII, VIII, IX sau X nu este afişată şi poate fi diferită faţă de ora oficială de începere pentru ţara respectivă. În mod normal meciurile din divizia a VII-a încep la o distanţă de 10-15 minute după ora primelor 6 divizii, divizia a VIII-a la 10-15 minute distanţă de divizia a VII-a, şamd. Există totuşi şi cazuri excepţionale, de exemplu în Suedia ora de începere pentru diviziile 1-6 este 10:00 dar meciurile diviziei a VII-a încep la orele 14:00. Pentru mai multă siguranţă, verificaţi de fiecare dată în "Programul local" al fiecărei ţări.


Mai jos avem lista cu ora la care se dispută meciurile de cupă sau meciurile amicale pe glob.  
List of friendly matches

Noţiunile prezentate în acest site nu sunt decât într-o mică măsură descoperite de către mine, în decursul celor 10 ani de hattrick. Multe din aceste informaţii au fost obţinute de către sute de împătimiţi ai acestui joc. Aici se încearcă doar punerea cap la cap a acestor informaţii pentru că voi să aveţi o experienţă mai frumoasă şi mai plăcută în cadrul acestui joc. Pentru feed-back puteţi folosi pagina de contact . În hattrick mă găsiţi aici

 
Înapoi la cuprins | Înapoi la meniul principal